• Circulus vitiosus

    Faptele din credinţă întăresc credinţa. Credinţa produce fapte.
  • Sfat

    De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.

    (Întîia Epist. către Cor. a Sf. Ap. Pavel - Cap. 10)

  • singurătate

    "dacă apropierea vă e departe,atunci depărtarea vă este deja printre stele." (R.M.Rilke)
  • leagăn

    Căci ce milă e aceea care nu ia în braţe pentru a legăna? (Exupery)
  • amprente

  • degete

  • Categorii

  • urme pe frunte şi-n palmă

  • RSS De prin lume adunate

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Aug    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  

Diletantismul românesc


Mircea începuse la Medeleni două studii convergente pentru Viaţa contimporană. Întîiul: Cauzele diletantismului românesc, dînd noţiunii de diletantism nuanţă de secăturism moral şi intelectual, cu amplu corolar în viaţa politică şi socială. Cauza primordială a acestui diletantism o vedea în absenţa conflictului religios la români. Mircea atribuia religiei două roluri: întîiul de unificare, prin optimismul aceleiaşi speranţe, a marilor mase ignorante şi necăjite; al doilea, de creatoare de individualităţi. În România religia îşi îndeplinise primul rol; pe al doilea, nu. Pentru Mircea, controlul religiozităţii unui popor nu era etapa credinţei populare, ci etapa individualităţilor avînd ca punct de plecare drama religioasă. Religiozitatea ţăranilor nu era un fenomen românesc, ci un fenomen caracteristic tuturor maselor primare. În Occident, copilul de ţăran plecat din satul lui cu credinţa părinţilor, n-o lasă în sat, dimpreună cu amintirile copilăriei, ci o aduce cu el, adînc înrădăcinată în individualitatea lui embrionară. Şi, pe măsură ce se cultivă, mirările înspăimîntate apar, apoi întrebările precise, zguduitor de dramatice. Şi convulsiunile îndoielii dau naştere unei configuraţii sufleteşti şi intelectuale, din care personalitatea va apărea. Timbrul personalităţii în acest moment se va forma. Credinţa sau necredinţa va fi organică, tot atît de profund netă ca şi sexul. Copilul ţăranului român însă, cînd a plecat din satul natal, a lăsat credinţa, cum a lăsat vacile şi oile pe care le ducea la păscut, şi fluierul. Cultura pentru el e instrumentul intelectual de ascensiune socială. Cultura îi solicită numai inteligenţa, care devine treptat un fel de cuier de noţiuni diverse, echivalent cu garderoba necesară raporturilor sociale. Dramatizarea culturii, prin conflictul religios, la care sufletul participă, confruntîndu-şi nevoile cu achiziţiile minţii, nu există. Singura dramă a tineretului român e dragostea sau sărăcia, drama fiziologică şi cea socială.

Drama morală e inexistentă. O anchetă făcută între tineretul român ― cu următoarea întrebare: credeţi sau nu credeţi în Dumnezeu? De ce? ― ar da un rezultat humoristic. Majoritatea celor sinceri ar da din umeri evaziv, în faţa acestei întrebări, care li s-ar părea o gafă în veacul al douăzecilea. Nu există nici credinţă, nici necredinţă. Această futilitate morală, e baza psicologiei româneşti şi cauza absenţei de individualităţi. Ea are ca rezultat colectiv, compromisul. Românul, în genere, nu e nici pentru, nici contra. Nu taie: înnoadă şi deznoadă. Toate problemele grave pe care i le pune viaţa, cerîndu-i o soluţie precisă, se traduc îndeobşte prin expresia: „Ştiu eu”… Însoţită cu o ridicare din umeri şi alta din sprîncene.

Fatalismul românesc nu-i decît exteriorizarea acestei veşnice nehotărîri, teama de răspundere, oroarea de atitudine precisă, prudenţa evazivităţii. Şi analiza pe rînd, cum se traduce în politică, în literatură, în artă, acest diletantism, acest neoscepticism, care nu e ca la un Anatole France, de pildă, rezultatul unei înalte intelectualităţi, inaccesibilă credinţelor şi afirmaţiilor cu respiraţie scurtă, ci dovada absenţei concomitente de intelectualitate şi seriozitate morală. În viaţa fiziologică, absenţa glandelor seminale interzice reproducerea vieţii. În viaţa socială, absenţa acestei drame religioase interzice crearea adevăratelor individualităţi.

(fragment din „La Medeleni” – Ionel Teodoreanu)

Anunțuri

Recomand!


Bookblog.ro lansează secţiunea specială de Ştiinţe Umaniste şi Religie!

    De ce? Fiindcă s-ar putea ca din cauza atâtor informaţii pe care le devorăm zi de zi să asimilăm fără a înţelege cu adevărat. Să uităm că undeva, în umbră, legi ascunse ale lumii funcţionează neîntrerupt. Deci, nu ne propunem să găzduim discuţii abstracte, să croşetăm teorii inutile, să rămânem cuminţi în perimetrul prejudecăţilor sau să oferim tratamente definitive, ci să generăm o întâlnire – oameni şi cărţi – în care să surprindem împreună din frumuseţea lumii de dincolo de ecranul televizorului…

http://www.bookblog.ro/stiinte-umaniste-religie/