Cîntarea Cîntărilor

Cu mîna lui stîngă îmi sprijină capul,
Cu mîna lui dreaptă mă strînge la piept…

Ca pe-o pecete mă pune pe inima ta,
Pe braţele tale ca o pecete,
Căci dragostea e tare ca moartea,
Neostenită ca moartea este patima ei.
Fulgerul ei este fulger de foc,
Flacără iscată de Domnul:
Puhoaie nu pot s-o înece,
Potopul nu poate s-o stingă.

 

Dormeam însă inima mea era trează,
Aud bătaia în uşă a iubitului meu:
„Deschide-mi surioară, mireasă,
Porumba mea fără pată, te uită,
M-a udat roua nopţii şi umede sînt
Buclele părului meu.”
Eu îmi scosesem veşmintele:
Cum, să mă îmbrac din nou?
Îmi spălasem picioarele:
Cum, iarăşi să le întinez?
Iubitul meu şi-a strecurat mîna,
Să tragă zăvorul, pe mine
Un tremur adînc m-a cuprins.
M-am sculat să-i deschid iubitului meu
Curgea de pe mîinile mele mir,
Mir pe zăvor.
I-am deschis iubitului meu, dar acolo
Nu era nimeni.
Gata să piară sufletul meu.
L-am căutat prin umbrele nopţii,
Dar nu l-am găsit, l-am strigat
Şi nu mi-a răspuns.
Au dat peste mine paznicii nopţii,
M-au bătut, m-au rănit, marama mi-au smuls-o
Paznicii meterezelor nopţii.

Fiice ale Ierusalimului,
Eu vă rog în genunchi:
Cînd va fi să-l vedeţi
Ce oare să-i spuneţi iubitului meu…?
Că tînjesc, bolnavă de dragostea lui,
Aşa să îi spuneţi.

CORUL
Ce are, o, frumoasă-ntre femei,
Ce are dragul tău şi alţii n-au?
Iubitul tău ce are mai presus de alţii
Încît să ne rogi să-i spunem aceasta?

MIREASA
Albi sînt obrajii iubitului meu, însă rumeni,
Se desluşeşte printre zece mii de tineri.
Capul lui e de aur, de aur curat, însă pletele lui
Sînt negre precum este corbul;
Ochii lui sînt asemeni unor porumbi de zăpadă
Aşezaţi pe un iezer, în pace;
Obrajii lui sînt asemeni
Unei grădini de miresme;
Crini sînt buzele lui, de mir curat şiroiesc.
Are mîini frumos rotunjite, de aur
Ferecat în topaze;
De marmură e pîntecul lui înstelat cu safire.
Picioarele lui sînt ca nişte stîlpi
De curat alabastru, prinse în şolduri de aur.
Cu Libanul seamănă el,
Şi este fără de seamăn, aşa cum sunt cedrii,
Cînd stai de vorbă cu el este dulce ca mierea
Şi de dragul lui te sfîrşeşti.

Astfel este iubitul, prietenul meu,
Fiice ale Ierusalimului.

CORUL
Dar unde, unde s-a dus, femeie între toate frumoasă,
Cel pe care-l iubeşti?
Încotro a luat-o? Spune, să ştim,
Să-l putem căuta împreună cu tine.

MIREASA
Iubitul meu a coborît în grădină,
S-a dus în grădina lui de miresme,
Turmele lui să le pască şi crini să culeagă.
Eu sînt a iubitului meu şi el e al meu.
Printre crini turmele lui şi le paşte.

Traducere de Petru Creţia, ed. Humanitas, 1995

Reclame