• Circulus vitiosus

    Faptele din credinţă întăresc credinţa. Credinţa produce fapte.
  • Sfat

    De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.

    (Întîia Epist. către Cor. a Sf. Ap. Pavel - Cap. 10)

  • singurătate

    "dacă apropierea vă e departe,atunci depărtarea vă este deja printre stele." (R.M.Rilke)
  • leagăn

    Căci ce milă e aceea care nu ia în braţe pentru a legăna? (Exupery)
  • amprente

  • degete

  • Categorii

  • urme pe frunte şi-n palmă

  • RSS De prin lume adunate

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Martie 2008
    L M M M V S D
    « Feb   Apr »
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
    31  

Alexie, omul lui Dumnezeu. Ziua Şarpelui


    În această zi (17 martie) se deschide pământul şi încep să iasă gângăniile. Pământul se va reînchide de Ziua Crucii. De Alexii oamenii curăţă pomii din livadă şi pescarii mănâncă de dimineaţă, pe inima goală, un peşte viu ca să aibă peste an noroc. Tot acum broaştele încep să orăcăie. Fiind şi ziua şarpelui, există o atenţie specială faţă de acest animal ambiguu: periculos, dar nu întotdeauna, animal şi totuşi născut din ou, care moare greu, face rău vitelor etc. Relaţia cu şarpele trebuie păstrată sub control. În această zi nu ai voie să-i spui pe nume. Dacă te referi la şarpe trebuie să zici: cel care se târăşte, cureaua, domnul, Vasile. Broaştele se bucură de aceeaşi atenţie – li se spune iepe. În cazul în care omul greşeşte şi rosteşte de Ziua Şarppelui cuvântul şarpe, să spună descântecul:

Idiţă, idiţă,
Ţine-te de pieliţă.
Pieliţa de carne,
Carne de os,
Osul dă veninul jos
Descântecul să fie de folos.

Povestea lui Alexie

    Dumnezeu tocmai curăţise pământul de gângănii şi lighioane şi le pusese într-un cufăr. Trece Alexie pe acolo. Dumnezeu îl întreabă unde se duce şi el răspunde că spre mare. Atunci, foarte bine, zice Dumnezeu, ia şi cufărul acesta şi aruncă-l în mare. Cără Alexie cufărul, îl cără, dar curiozitatea îi dă târcoale. Ajuns la mare, nu mai poate, îl deschide. Lighioanele ţâşnesc şi se risipesc pe pământ. Omul încercă să le adune. Ca să-l pedepsească şi, în acelaşi timp, ca să le poată aduna mai bine, Dumnezeu îl preface în cocostârc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: