• Circulus vitiosus

    Faptele din credinţă întăresc credinţa. Credinţa produce fapte.
  • Sfat

    De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.

    (Întîia Epist. către Cor. a Sf. Ap. Pavel - Cap. 10)

  • singurătate

    "dacă apropierea vă e departe,atunci depărtarea vă este deja printre stele." (R.M.Rilke)
  • leagăn

    Căci ce milă e aceea care nu ia în braţe pentru a legăna? (Exupery)
  • amprente

  • degete

  • Categorii

  • urme pe frunte şi-n palmă

  • RSS De prin lume adunate

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Februarie 2008
    L M M M V S D
    « Ian   Mar »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    2526272829  

Vorbeşti, deci creezi!


     „De nu gresesc, Apostolul Pavel spune undeva, intr-o Epistola, ca la Judecata de Apoi, vom da socoteala pentru fiecare vorba de prisos pe care am rostit-o. Daca e asa, prea putini vor scapa si nu stiu cum ne vom descurca noi, ceilalti muritori.

    Clauza aceasta imi pare, desigur, foarte severa, nu insa si nedreapta. Limbutia si trancaneala sunt pierzanie curata, nu incape indoiala. Vine o varsta cand cunostem iuteala timpului si irosirea in zadar a celei mai mari parti din putinul ce ne ramane. De cel risipit in reverie si lene nu e pacat, cel putin nu totdeauna, dar de cel de care ne jefuiesc flecarii si pisalogi sau de cel pe care-l prapadim noi insine sporovaind de pomana ar trebui sa ne fie jale.

    Cred insa ca severitatea Apostolului nu vizeaza comunicarile strict utilitare (daca, bineinteles, nu au intentii vinovate) si nici vorbele pline de miez si dreapta invatatura. Dar nu putem totusi sa spunem numai lucruri esentiale si de o intelepciune adanca! Ne mai spunem si ce ne trece prin cap, fleacuri, glume sau vorbe de claca; ne mai gasim si teme de discutie mai mult sau mai putin serioase, dar care in fond, ne sunt foarte indiferente. Avem nevoie de aceasta vorbarie si ne face placere; altfel, ne-am afanisi. Poate ca nu toate vorbele acestea sunt chiar totdeauna de prisos si poate ca de multe dintre ele vom fi absolviti la infricosata judecata.

     De altminteri, un mare filosof, Heidegger, are in cartea sa Sein un Zeit un paragraf, al 35-lea, in care se ocupa de vorbarie (das Gerede), pe care o considera „un fenomen pozitiv, constituit din modul cotidian al intelegerii si interpretarii”. In felul sau sucit si adanc de a spune adevaruri de multe ori elementare, Heidegger considera „vorbaria” ca un stadiu mai superficial, dar necesar al „vorbirii”, legat, ca si acesta, de conditia lumeasca a fiintei umane (Inder-Welt-sein); asadar, dincoace de autenticitatea si gravitatea ei, care, spune el, e intru moarte (Sein-zum-Tode).

     Exista, de altfel, unul sau mai multe ordine calugaresti in care se practica disciplina tacerii si ai caror membri nu-si spun altceva cand se intalnesc decat: „Frate, suntem muritori”. Iata, asadar, cea mai consecventa forma de Sein-zum-Tode. Intelepciunea acestora e absoluta, dar ei au parasit lumea cu toate nevoile si pasiunile ei. Noi, cei ce traim in lume, nu am putea si nici nu ar fi rezonabil sa ne impunem o asemenea regula. De aceea, daca intr-adevar vorbaria e indeobste o dezolanta si prosteasca pierzanie, exista si o vorbarie indispensabila vietii in societate si care e una dintre placerile acesteia. Se numeste, in mod elegant, conversatie.

     Conversatia propriu-zisa presupune insa o articulatie sociala diferentiata, in care cunostiinta individuala s-a desprins si cristalizat. Ne e deci posibila decat in stadiul de societate, recte de civilizatie. De asta si-a intitulat La Bruyere capitolul respectiv De la societe et de la conversation. Este asa, fiindca numai civilizatul e apt de singuratate. Unii insa (multi) nu o suporta sau, mai exact, nu se suporta in singuratate si se aduna ca sa „omoare timpul”: mizeria acestei nevoi de petrecere a tratat-o, cum se stie, Pascal. Dar numai nevoia perpetua de divertisement denota vidul interior. Altfel e firesc, fiind una dintre manifestarile sociabilitatii, tot atat de esentiala insului civilizat ca si solitudinea.

     Fiind o placere, conversatia e o valoare si deci materie de arta. Ca arta e una a cuvantului, asadar e de domeniul literaturii, ca si oratoria. Ea presupune talent si pricepere, adica propriu-zis mestesug. S-a pomenit de altfel in istoria culturii de „arta conversatiei” care, cum se stie, a avut epoci de mare inflorire si influenta, de pilda in societatea franceza clasica. Ca speciile literare, ea poate fi spirituala, grava sau frivola, narativa sau ideativa etc. Artistul conversatiei sau causeur-ul, ca orice artist, isi pregateste, premeditat sau nu, opera in singuratate si tacere. Cel mai ilustru mester in aceasta arta a fost, fara nici o indoiala, Socrate.

     Conversatia ca arta si nu ca simplu bavardaj, deci avand stil, e posibila numai intr-o lume in care lupta pentru existenta nu domina constiintele, ci isi permite luxul discretiei. O lume care se intrece alergand dupa bunuri, mereu altele, prea multe inutile, o lume in care „cultura” e adaos de cunostinte, dar nu spor de cunoastere si de constiinta si se propaga prin mass media e o lume in care, desigur, vorbaria nu lipseste, caci nu va lipsi niciodata, dar lipseste conversatia si cu atat mai mult arta conversatiei. Iar aceasta lipsa e un neindoielnic simptom de barbarie.”

(Alexandru Paleologu – Conversatia ca arta)

 

_dsc0306.jpg

Anunțuri

Un răspuns

  1. Cat de usor sunt de iertat cei din jur, cat de aprige sunt camesele lui Nessus lipite de constiinta proprie, echivaland toate vorbele pentru care am da ani din viata ca sa le putem sterge din Timp si Memorie. Spunea cineva ca singurul lucru asupra caruia nici macar Dumnezeu nu are putere de a-l mai schimba este trecutul.

    Mi-e Dor uneori de tacere, de conversatia de dincolo de cuvinte, cu Marele Prieten de Sus, sau pur si simplu cu oamenii iubiti. Sa tacem impreuna, sa pictam pe panza tacerii dintre noi toate minunile mute care ne leaga. Sau chiar si tacerea tu cu tine insuti. De fapt, abia cand am invatat sa nu mai fug ingrozit fata de tacerile mele solitare, cand am invatat sa ma ascult si sa-mi raspund, abia atunci am putut transforma niste bolovani in trepte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: