• Circulus vitiosus

    Faptele din credinţă întăresc credinţa. Credinţa produce fapte.
  • Sfat

    De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.

    (Întîia Epist. către Cor. a Sf. Ap. Pavel - Cap. 10)

  • singurătate

    "dacă apropierea vă e departe,atunci depărtarea vă este deja printre stele." (R.M.Rilke)
  • leagăn

    Căci ce milă e aceea care nu ia în braţe pentru a legăna? (Exupery)
  • amprente

  • degete

  • Categorii

  • urme pe frunte şi-n palmă

  • RSS De prin lume adunate

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Februarie 2008
    L M M M V S D
    « Ian   Mar »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    2526272829  

despre om şi timp


  Omul se măsoară cu lumea în sens material, de aceea conştiinţa lui se frînge, de aceea când experimentează această dimensiune a condiţiei lui este atît de copleşit. Poziţia sa în lume şi în viaţă are nevoie de o altă orientare, aceea a spiritului său activ care îi este specific şi prin care învinge lumea în materialitatea ei imensă, infinită.

  Pentru cei din afară cine eşti tu? Eşti un obiect, o umbră şi nici atît: o cifră, o abstracţiune, două sunete individuale indicând un obiect. Vezi cum se apropie oamenii de tine: indiferenţi sau la fel cum se apropie de toţi ceilalţi, fără dragoste sau alt semn dumnezeisc. Pentru ei tu eşti altul şi altul eşti tu; poţi să fii sau poţi să nu fii, ca o brazdă de pământ, fără suflet, fără chip, fără durere şi cîntec.

  În fiecare din noi există doi oameni: unul pe care îl vedem şi altul pe care nu-l vedem. Primul este omul fizic şi social, cel de-al doilea, al esenţelor. Toate aprecierile şi faptele noastre greşite provin din înclinarea superficială şi comodă de a-l privi numai pe omul exterior. Omul pe care nu-l vedem este cel adevărat, omul adînc al esenţei proprii, acela al firii celei desprinse din ordinea divină a lucrurilor şi pe care numai setea noastră de absolut ni-l poate descoperi. Mai bun sau mai rău, tras tot atît de poverile păcatului, omul este un univers tainic, sigur o alcătuire măiastră de umbră şi lumină, dar nu mai puţin sigur, o fiinţă dăruită cu calitatea, firea şi destinul său propriu faţă de care noi, ca oameni, nu putem fi indiferenţi.

  A cunoaşte pe cineva înseamnă a te depăşi pe tine însuţi, a coborî în adîncimile şi tainele fiinţei sale, a te dărui ca unei existenţe deosebite şi apropiate deodată. În acest fel vei cunoaşte cu adevărat, vei judeca drept şi vei mărturisi bucuria de a nu fi singur pe lume.

  Un om care trăieşte numai pe plan exterior se epuizează într-o lume de senzaţii şi aspiraţii periferice dezordonate, într-o lume întâmplătoare şi amorfă. Trăind exterior fiecare dintre noi ne punem la dispoziţia acestui exterior. În acest fel nu mai putem dispune de o forţă ordonatoare şi nici nu putem găsi puncte de sprijin durabile care să dea stabilitate şi unitate fiinţei noastre morale. Singura ieşire care ne mai rămâne este plăcerea.

  În jurul nostru totul apare ca un anume făcut să ne îmbie, să ne poarte către împlinirea dorinţelor, nu rareori isvorâte din straturile cele mai impure ale făpturii noastre.Viaţa la zi, la epuizare. Setea noastră de cucerire este hrănită continuu de o ambianţă plină de plăceri efemere ce lasă-n suflet gust amar.

  Totul pare orientat în aşa fel încât omul este tot mai mult antrenat pe un drum care îşi încheie toate momentele penibile într-o plăcere. Munca, socotită ea însăşi penibilă, este primită în speranţa că la sfârşitul ei vine compensaţia plăcerii.

  Vedem în jurul nostru o viaţă febrilă, dar goală; goana după senzaţii cât mai tari; trăim o viaţă flămândă, de alungare, de schimbare continuă. Omul nu-şi este lui suficient şi nu suportă singurătatea. El caută să se distreze, iar dacă nu se distrează, se plictiseşte, stare născută din eşuarea năzuinţei continue către plăcere. Plictiseala arată cât de superficiale sunt năzuinţele noastre şi cât de goală ne este viaţa, viaţa care devine în acest fel o câmpie înşelător de colorată şi nerodnică, cântec de leagăn în margine de mormânt.

  În fond, fluctuaţia, nestabilitatea, cele o mie şi unu de chipuri pe care suntem nevoiţi să le luăm zilnic, dau naştere unui tragism specific condiţiei noastre contemporane. Am cucerit lumea externă, dar ne-am pierdut pe noi înşine într-o continuă goană după un bine iluzoriu care ne epuizează în mod inutil.

  Exterior orientat, omul vremii noastre nu mai poate trăi o viaţă personală, o viaţă intimă, propire: el nu-şi mai aparţine, nu mai e liber pentru că trăieşte continuu sub domnia excitantului exterior. Mânat de puteri străine, acest om îndeplineşte rosturi dincolo de natura şi năzuinţele fireşti ale condiţiei sale; mai mult decît atît, viaţa sa sufletească se risipeşte după atît de variatele şi neprevăzutele chipuri ale datelor exterioare care îl solicită continuu. Omul acesta nu mai poate avea o viaţă sufletească, aşa cum legea de aur a naturii sale i-o cere; el nu mai are nimic din ceea ce îi înfloreşte făptura: structură, sensibilitate, viaţă interioară proprie. Cel ce-şi vede singur căderea, cel ce experimentează continuu goana fără rost a unei vieţi exterioare, acela se simte singur, în fiecare zi, în faţa gurii deschise a morţii, fără să moară.

  Pe omul bogat sufleteşte şi stăpân pe rosturile sale proprii, de îl doare viaţa, el o ştie îndruma către un act de creaţie. Purtat de aceeaşi doruri albastre ale salvării, el face să rodească bogat fiecare clipă, fiece suflu până la temeliile lumii şi ale sufletului său însuşi. Acest om nu e frânt niciodată; el bea din plin, fără oprire, aburii calzi şi aromaţi ai vieţii. Poate fi trudit, poate fi întristat, dar niciodată nerodit, sfîrmat. El poate avea dureri că-i om, rămas om , alungat de doruri peste puterile sale, dar lui nu-i este furată clipa, stinsă prezenţa spiritului creator şi, în acest fel, înlăturată viaţa în condiţiile potrivite naturii şi destinului său propriu.

  Omul vremii noastre nu are timp. E activ la disperare şi nici nu ştie măcar de ce; mărturiseşte deseori că-l forţează lupta pentru viaţă. El nu are timp pentru sine, pentru familie, pentru prieteni, nu are timp să cugete, să lucreze, să se odihnească, nu are timp să trăiască. Şi-a pus rotiţele lui Mercur la picioare şi i-a dat drumul.

  Un mare industriaş american, când i-a venit sfârşitul, se spune că ar fi exclamat: „Ce-am făcut, unde e viaţa mea? Nu am trăit!”. Şi omul fusese foarte activ; dovadă averea pe care o acumulase.

  Ne lipseşte timpul interior, colorat şi viu, bogat în evenimente, singurul care ne-ar putea centra viaţa şi ne-ar da sentimentul că existăm în lume. Acesta este timpul meşterului medieval care a lucrat în lemn şi sidef o operă ce a durat 40 de ani, e timpul lui Fra Angelico care picta, cînta şi se ruga deodată şi a lui Antonie Mogoş ce a făcut dintr-o gospodărie ţărănească o operă de artă. Aceştia aveau timp.

  Lipsa de timp a dus la lipsa de conştiinţă şi la superficialitate. Activ continuu şi grăbit, omul de azi nu are bucuria lucrului bine împlinit; el nu e stăpîn pe acel fior al conştiinţei superioare prin care se desăvîrşesc lucrurile, fie că învaţă litera, că sădeşte un pom, că face o spiţă la roată sau o poesie, că are răspunderea unei opere personale sau colective.

  Pe acest om febril, consumat de ritmul unei vieţi trepidante, conştiinţa nu l-a mai cercetat, aspiraţiile nobile nu l-au mai tulburat şi răspunderile nu l-au mai cutremurat.

  Măiestria sa în formă şi sens, păstrează continuu ceva din fiorul viu al creaţiei. Ţăranii vechiului sat, când muncesc cântă. Ei lasă ceva din fiinţa lor în fiece lucru, oricât de mărunt ar părea, lucru ce iese din mîna lor însetată. În acest caz meşteşugul şi fapta în general sunt în contact cu arta şi creaţia. (…) Cei mai mulţi dintre noi am pierdut aceste simţuri şi ne irosim inutil şi trişti.

(Ernest Bernea – Cel ce urca muntele)

talkingbanana1.jpg

Anunțuri

16 răspunsuri

  1. „ne-am pierdut pe noi înşine într-o continuă goană după un bine iluzoriu care ne epuizează în mod inutil”

    Cu un zambet larg iti spun ca nimic nu poate sa ma scoata la lupta cu steagul rosu in maini si gust de revolutie si praf de pusca in gura – ca o astfel de afirmatie fada, nelalocul ei si neputincioasa (ca de altfel tot restul textului). In primul si in primul rand, dansul (el adica) vorbeste de binele lui iluzoriu. Pe al meu il consider unul foarte semnificativ, puternic si persistent. Si nu ma epuizeaza in mod inutil, pentru ca utilitatea mea este perfect masurabila, macar si in numarul de oameni care ma binecuvanteaza in rugaciunea lor de noapte si in numarul de oameni care ma blesteama. Fie si incercand sa nu strivesc corola de minuni a lumii, prezenta mea este semnificativa si unica, binele meu este definit si real, nu sunt un atom in univers: sunt acel atom. Si tu esti un atom de langa mine, al carui chip l-am vazut si l-au vazut atatia altii – un atom din care pot curge vorbe si stihuri noi. De ce, pentru numele lui Dumnezeu, lasi un insiruitor de litere livresc si decrepit sa-ti invadeze aceasta minunata lume atomica? Nu voi intelege niciodata!!

    P.S. Taranii vechiului sat canta cand muncesc, asa cum, atunci cand trebuie sa mananci ceva ce nu-ti place, o mancare veche, statuta si relativ scarboasa, ii adaugi cu prisosinta sare, piper si alte mirodenii pentru a i se pierde gustul.
    Taranii noului sat au iPod 😉 pentru asta.

  2. Cu parere de rau iti spun, utilitatea ta eu nu am simtit-o pana acum si nici nu as vrea sa o simt pentru ca nu mi-e utila. cat despre binecuvantari si blesteme… as putea spune ca esti mai plin de contradictii decat o Biblie. Ce e o binecuvantare si ce e o rugaciune pentru tine daca esti capabil sa afirmi cele de mai sus?
    Cu alta parere de si mai rau, lumea mea nu e atomica; e cat se poate de spirituala (ca sa te revolutionezi si mai rau, o sa citez iar un alt bernea, si anume Horia: „sa crezi ca lumea e buna prin scop, frumoasa prin facere, complexa prin vietuire si spirituala prin materialitate.”). Daca iti slavesti in acest fel materialitatea, poate ar trebui si sa ai un scurt contact cu procesul de transformare a materiei umane dupa moarte. Sa simti atunci cat de importanta e materia si cat de unic si semnificativ e atomul tau.
    Cat despre invectivele indreptate spre acest om deosebit, mi se pare intru totul intutil sa incerc a le dizolva cu argumente. Dar pot sa raspund ca tocmai pentru numele Lui Dumnezeu las acest Om sa-mi invadeze universul. Mi se pare totusi putin revoltator cum arunci in cineva despre care nu stii nimic, ale carui carti nici macar nu le-ai citit si despre a carui viata habar nu ai. Sau ma insel? Daca ma insel, cu atat mai grav.
    P.S-ul nu ti l-am inteles, cred ca nici nu are rost sa-l mai explici. As fi curioasa doar sa vad ce suflet si duh ai dat tu rodului muncii tale. Iar taranii noului sat sunt produsul comunismului. Asta asa, ca fapt divers.

  3. Deroude merita o lovitura de stat. Oricum nu are organ de simt pentru Bernea, asadar n-are drept de vot.

    Unele lucruri sunt excesiv de simpliste – dar uneori din simplism apar lucrurile cele mai reale. Si poate un hedonism usor excesiv. Insa omul nevazut, excitantul exterior cu o mie de fete care aduce uitarea fata de atatea lucruri de adancime, durerea pe care „cel bogat” o sublimeaza intru altceva, lipsa epuizanta de timp – imi sunt prea cunoscute ca sa nu tac intelegator. Cat despre lipsa (a)simtirii planului subtil, in iuresul cotidian.. q.e.d.

  4. In primul rand da, te inseli. Trebuie sa cunosc filosofiile care imi sunt opuse la fel de mult ca si cele la care sunt afiliat. Poate chiar mai mult, pentru ca la filosofiile dragi mie contribui cu propria mea natura, pentru a imbogati cunoasterea.

    Imi vei scuza o sageata inveninata la adresa lui Ernie, care este intr-adevar un om deosebit, un exemplu de toleranta si iubire crestina pentru colegii sai din miscarea legionara. Nu ma intereseaza in mod deosebit insa viata sau faptele sale, ci mai ales ceea ce scrie si te asigur ca nu fac legatura intre cele doua, apreciindu-le separat.

    As vrea sa cugeti o clipa, din punct de vedere mistic, asupra afirmatiei ca „in numele Lui Dumnezeu las acest Om sa-mi invadeze universul”. Nu-mi permit sa-ti sugerez de ce ar trebui sa cugeti.

    Dupa moarte, Dumnezeu ma va judeca si voi fi acolo unde va vrea El. Voi fi un atom in continuare, semnificativ si unic, si viata mea va conta. Nu sunt un materialist ateu. Atomul este in aceeasi masura spiritual si material. Cu spiritul voi indragi, cu buzele voi saruta. Le voi face pe amandoua fara sa-mi pun intrebari si fara sa cuget la desertaciunea vreunuia dintre gesturi.

    Este pacat de opera Lui Dumnezeu sa crezi ca fiinta ta si lucrurile care ti se intampla sunt iluzorii si ca faptele tale te epuizeaza in mod inutil.

    P.S. Munca mea nu are nici duh nici rod – muncesc conform contractului social al lui Rousseau. Orice se intampla sa fac cu placere, e parte din viata mea, dar nu e munca. Sunt mandru sa fiu un taran al noului sat. Astfel, imi permit sa iubesc, sa cred, sa lupt, sa vorbesc si sa traiesc liber.

  5. Liber? Ha! asta crezi tu? esti la fel de liber ca un leu de la Zoo care are unele zile in care se simte fericit pentru ca a primit o portie indestulatoare.
    Scuze, dar ce cred eu ca micul search pe care l-ai dat pe Google nu te-a ajutat atat de mult sa-l descoperi pe Bernea. Si putin respect nu ar strica (Ernie?! mi se pare de prost gust) ca nu ne tragem de sireturi cu oameni care nu mai sunt printre noi – astia mult prea materiali. Mai citeste si despre miscarea legionara ca vad ca si acolo ai lacune grave.
    „Este pacat de opera Lui Dumnezeu sa crezi ca fiinta ta si lucrurile care ti se intampla sunt iluzorii si ca faptele tale te epuizeaza in mod inutil.” -> Iar ajung la concluzia inevitabila ca nu ai inteles nimic.

  6. „Nu te du la culcare suparat. Ramai treaz – si bate-te !!!!!!”

  7. Fa-ma sa inteleg!

    Eu sunt liber, cu toata sinceritatea, nu zaresc nici un gard de otel prin preajma si vanez singur pentru portia de azi, indestulatoare sau nu.

    Nu am dat search pe Google ci la librarie. Cele cateva date personale sunt din biografia lui Ernie de dupa prefata. Iar respectul meu sau gustul pe care-l manifest se datoreaza in mare masura amaraciunii pe care o provoaca. E adevarat ca o opera artistica este valoroasa atunci cand continutul ei e in stare sa-ti provoace reactii emotionale puternice – chiar si adversitate: ergo, nu contest valoarea operei literare a lui Ernie. Contest (si nu voi inceta sa contest) relatia cu aceasta opera literara a unui om mult mai valoros, mai creativ si mai plin de viata, care esti tu!!

    Te rog, mai ofera-ne si placerea unor texte din Will, Walt, Fyodor, Nichita sau Rainer Maria 😉

  8. @ deroude : e un paradox ca iti citesc randurile cu stupefactie desi sunt previzibile chiar si in contradictii.

    Stimate atomule spiritual si material, cum iti permiti tu, de pe varfurile comunismului tau crestin (!) si impreunat artistic si in aparenta deloc proletcultist, cu milonga (!!), sa emani sentinte despre un om a carui opera nu te intereseaza (afirmand in acelasi timp ca este un „un insiruitor de litere livresc si decrepit” – care nu e acelasi lucru cu „nu contest valoarea operei literare a lui Ernie”) si a carui viata ti-a ramas straina (desi il cataloghezi precis ca „legionar” – relatia lui cu legionarii fiind incerta de prin ’36-37 incolo? ). Ai facut puscarie pe vremea lui Dej? Ai avut domiciliu obligatoriu pe undeva? Ai indurat mizeria prin vreun sat amarat, desi erai deja consacrat ca ganditor si sociolog de marca? Ai cumva vreo douazeci de manuscrise de importanta cruciala ignorate cu brio chiar si in epoca post-comunista (aceea in care prezenta ta semnificativa si unica munceste ferice conform contractului lui Rousseau)?

    A fi liber nu inseamna a fi singur, stimate taran al noului sat, iar a fi convins ca nu exista ziduri doar pentru ca nu se vad nu se numeste altfel decat miopie. Daca un lagar e mai vast decat campul tau vizual, e oare mai putin lagar si mai putin ingraditor?

  9. :))

    A fi convins ca exista ziduri desi nu se vad nu se numeste altfel decat schizofrenie si se trateaza. Iar daca un lagar e mai vast decat tot spatiul in care ma voi misca toata viata mea, da, cu siguranta inceteaza sa fie lagar. La urma urmei, sunt aproape convins (nu fara o urma de tristete) ca nu voi parasi niciodata Calea Lactee, dar asta nu ma face sa o consider un lagar.

    Eu nu „eman sentinte”, pentru ca nu sunt o autoritate din care sa decurga o forma de executie, de orice fel. Valoarea obiectiva unei opere literare e una, iar opinia mea despre ea este altceva – uneori pot coincide, dar nu si in acest caz. Unii oameni, dintre care si Ernie, pot sa-si admire intr-un mod exagerat sunetul propriilor vorbe, spunand lucruri neoriginale si manipulate grosolan (si ma refer de exemplu la conceptele religioase).

    Cat despre comparatia intre suferintele mele si ale lui, te asigur ca, desi imi stoarce o lacrima in coltul ochiului, este un argument perfect nul. In afara de asta, e induiosator cum relatiile „problematice” ale persoanelor care ne plac devin dupa o vreme „incerte”. Te-ar pupa pe frunte Ernie. Sau nu. De unde stii, poate era mandru de relatia lui „incerta”? 😀

    In sfarsit, ignoranta cu care au fostr tratate manuscrisele cruciale s-ar putea sa aiba mai multa legatura cu „sentintele emanate” de oameni neutri si relativ introdusi in cultura (graului, porumbului, etc. :)) ) – decat cu o conspiratie universala impotriva lui Ernie.
    Bietul Ernie. 😦

  10. Iete, ce s-a mutat campul de batalie! Propun inchiderea celor doi combatanti masculini intr-o camera vopsita cu patratele verde-portocalii. Intre timp, domnita Trestie, te rapesc la o galanta plimbare prin parc, cu un trandafir in dinti.

  11. pai inseamna ca si a fi convins ca exista Dumnezeu desi nu il vezi tot schizofrenie se cheama. daca gandesti doar in termeni de spatiu, nu ai decat sa te bucuri ca nu bati mai departe. e ca si cum un om ar fi foarte mandru ca e ii lipseste un organ.

    nu stiu cine e „valoarea obiectiva” a unei opere. o opera nu poate fi decat subiectiva, prin insasi scrierea ei si prin receptarea ei. valoare obiectiva poate au contractul de ipoteca, contractul lui Rousseau, certificatul de deces si salamul de Sibiu, dar nu opere literare ori filozofice.

    mai astept cu deosebit interes sa imi transmiti cam ce ar fi capro-varza pe care ai denumit-o „concept religios”.

    compararea vietii tale cu a lui Bernea avea rolul de argument exact in aceeasi masura in care il au diminutivele tale sau aluziile teatral-oftalmologice – adica deloc. Ti le-am insirat numai in speranta ca o sa pricepi ca e perfect stupid sa vorbesti despre un om despre care nu stii nimic de la inaltimea de la care, da, emiti sentinte*. Cu atat mai mult cu cat e lejer sa-i pui eticheta cu „legionar” pe frunte si sa te simti foarte fericit ca prin asta ai rezolvat totul.

    mai astept sa imi clarifici si obscurul concept de „om neutru”.

    * sentinta, in acceptiunea folosita, are tot atata legatura cu executia cat are Marx cu trandafirul dintre dintii lui Aky. in replica, tu m-ai informat ca nu esti curte de apel.

  12. E foarte posibil sa fie schizofrenie credinta noastra in Dumnezeu – pentru ca poti argumenta ca si noi vedem dovezile existentei Lui in aceeasi masura in care tu vezi gardul lagarului. Dar atunci, pot spune ca nu sufar de schizofrenie, ci ma bucur de fiecare clipa. 🙂

    La naiba, Picasso-urile se vand pe bani buni :)) – as zice ca asta e valoare obiectiva. (glumesc). Valoarea obiectiva a unei opere este apreciata nu in comparatie cu alte opere, ci intrinsec, prin critica artistica – o institutie respectabila zic, formata din oameni care mananca salam de Sibiu invelit in paginile lui Ernie. (auch :)) )

    Avand in vedere ca am citit biografia dansului, ai deduce ca deja cunosc respectivele amanunte, ergo, tehnic vorbind, stiu ceva despre viata lui. Si, dupa cum am mentionat deja, subiectele vietii si afilierii politice ale lui Ernie sunt adiacente, ma intereseaza intai si intai textele sale, care sunt jalnice (in umila parere a celui ce scrie aceste randuri).

    In sfarsit, putina semantica: „sentinta” are o acceptiune bizara in contextul explicat. m-as fi asteptat, fireste, de exemplu, ca Marx sa fi fost cel care i-a daruit lui Aky trandafirul.

    „concept religios” – http://en.wikipedia.org/wiki/Religious_concept – definitia de capro-varza, sugestia mea e sa o extinzi la capro-varza-lup 😀

    „om neutru” – well, imagineaza-ti Elvetia si redu la scara :))

  13. Da ce e Aky aici, collateral damage?! Voi razboiti-va, eu iau trandafirul (comandat special din Olanda, da?!) si o scot pe trestie la o plimbare romantica.

  14. de ar citi fiecare om de pe planeta macar acest fragment am trai intr-o lume infinit mai buna.

  15. poate e cam tarziu pentru interventia mea in disputa aceasta dar vreau totusi sa spun: Man te aprob intrutotul mai putin in incercarea ta de a-l combate cu argumente pe Deroude. Deroude esti prototipul „omului nou”, modern si care se crede „descuiat”, „neindoctrinat”. E greu ca un crestin sa poarte o conversatie serioasa cu unul ca tine pentru ca ai inclinatia sa batjocoresti orice e sacru si respectabil pe lume. Nu cred ca esti un om rau dar vorbesti rau si cu un aer de superioritate absoluta, pe un ton iconoclast prin excelenta. Dpdv crestin pot sa spun ca pe tine te distruge mandria. Mandria te face sa fii contra-orice-e-sfant si sa te ridici pe tine la un nivel superior, sa iti acorzi credibilitate absoluta. Nu vreau sa mai continui dar vreau sa spun celor care citesc: un subiect sensibil nu poate fi discutat la un nivel si pe un ton atat de banal intrucat va cadea in derizoriu.
    Deroude ar putea reusi din pacate sa convinga pe unii mai naivi ca adancul ganditor si traitor crestin Ernest Bernea este doar un simplu „Ernie”, libertatea inseamna sa actionezi cum doresti, sa crezi doar ce vezi, sa it satisfaci dorintele.
    Inca o chestie: binele si raul, frumosul si uratul, dreapta si stanga, crestinismul si ateismul nu sunt pur si simplu niste idei contradictorii ci binele ESTE dintotdeauna, raul apare distrugator pe parcurs; frumosul ESTE, uratul intervine impotriva lui, crestinismul ESTE ateismul apare ca o capusa care tine cu tot dinadinsul sa contrazica ceva ce nu intelege. Deroude a intervenit in acelasi fel atacand furios un text sublim care nu-i este la indemana. Cam atat.

  16. Multumesc! a fost o placere sa-ti citesc comentariul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: