• Circulus vitiosus

    Faptele din credinţă întăresc credinţa. Credinţa produce fapte.
  • Sfat

    De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.

    (Întîia Epist. către Cor. a Sf. Ap. Pavel - Cap. 10)

  • singurătate

    "dacă apropierea vă e departe,atunci depărtarea vă este deja printre stele." (R.M.Rilke)
  • leagăn

    Căci ce milă e aceea care nu ia în braţe pentru a legăna? (Exupery)
  • amprente

  • degete

  • Categorii

  • urme pe frunte şi-n palmă

  • RSS De prin lume adunate

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Ianuarie 2008
    L M M M V S D
    « Dec   Feb »
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  

Creştini, marxişti şi teologi


   S-a incins, de o buna bucata de vreme, in coloanele ziarului nostru, o discutie teologica in jurul unei teme literare. Discutia a pornit de la un articol al d-lui Mircea Eliade, in „Vremea”, si fagaduieste sa nu sfarseasca atat de curand. º
   In toata afacerea aceasta mi se pare ceva curios, desi explicabil: faptul ca discutia a luat o intorsatura de specialitate. Faptul ca se discuta cu texte, cu izvoare certe sau mai putin certe si cu un intreg aparat ce depaseste cu mult competinta crestinului de rand.
   Or, ce socoteam ca este de castigat in crestinism e tocmai faptul ca nu mai poate fi vorba de specialitate. Toti suntem crestini sau, daca nu suntem, avem macar privilegiul acesta, dobandit prin crestinism in primul rand, de a ne aseza ca oameni si ca spirite in fata Adevarului si a lui Dumnezeu.
   Bineinteles ca exista probleme teologice si o specialitate teologica. Dar a te indeletnici cu acestea nu inseamna, credem, a te lumina mai mult in sensul religios al cuvantului. Lumina nu vine celui ce invata mai degraba decat celui care crede. Deci, putem face teologie cum facem orice specialitate lumeasca. Dar, prin raport la anumite probleme esentiale pentru viata spiritului, toti suntem ceva in fata adevarului celui mare.
   Caci exista astfel de anumite probleme, in viata spiritului, pe care nu numai ca avem dreptul cu totii, dar avem chiar datoria cu totii sa ni le punem. Orice ar vroi sa spuna cei de specialitate, ei nu vor putea niciodata sa interzica unui om care se vrea bun crestin gandirea problemei mantuirii sau a vietii sale viitoare.
   Vedeti, noi suntem crestini, nu marxisti. Pentru cugetul nostru se pun in chip urgent anumite probleme. Noi nu putem amana. Noi nu putem spune: rezolvam intai problema painei zilnice si pe urma vedem ce e si cu viata spiritului. Painea zilnica o cerem prin rugaciune Tatalui nostru. Nu stim daca asta e o solutie in planului economiei politice, dar este o rostire a cugetului crestin – si e de-ajuns.
   Un marxist, deci, poate darama societatea actuala si cladi pe cea viitoare, se poate intreba daca proletarul are, sau nu, radio acasa; poate amana adancirea in propria constiinta pentru duminica; iar in ce priveste societatea, poate visa la o duminca atat de departata, incat sa nu mai fie vorba, decenii de-a randul, de problema a spiritului. Dar, inca o data: ce este crestinul marxist?
   Ca un crestin de astazi nu traieste in spiritul vietii sale adevarate – aceasta nu se poate contesta. ca toti amanam problemele si le trecem copiilor nostri, cari si ei le trec mai departe – asta e iarasi adevarat. Dar faptul acesta nu inseamna decat ca suntem mai marxisti decat credem si mai putin crestini decat vroim.
   Iata de ce nu intelegem bine ce vor specialistii. Stim ca exista o invatatura a bisericii de care trebuie sa ne tinem. Stim ca exista un pacat al protestantismului de care trebuie sa ne ferim. Dar, dincolo de acestea, nu trebuie orice crestin sa-si gandeasca crestinatatea?
   Convinsi ca da, am indraznit si noi sa ne amestecam intr-o chestiune pe care, asa cum a fost pusa, o recunoastem si o lasam sa fie a teologilor.

   º Mircea Eliade – „Iudaism si antisemitism. Preliminarii la o discutie”. Disputa si discutia au pornit de la romanul lui Mihail Sebastian, „De doua mii de ani”, cu prefata lui Nae Ionescu. Vreme de o luna, disputa se poarta intre Mircea Eliade si George Racoveanu prin articolele urmatoare: „O problema teologica eronat rezolvata… sau ce nu a spus d-l Mircea Eliade”; Mircea Eliade, „Crestinatatea fata de iudaism”; G. R., „Crestinism, iudaism si… indrazneala”; M. E., „O ultima lamurire”. Pe o problematica de ordin teologic, se aflau in confruntare un absolvent al Facultatii de Teologie, bine informat, si un absolvent al Faculatii de Filosofie, cu studii de specializare in India si asistent onorific in metafizica, astfel incat cel din urma se retrage strategic. Acum intra in scena publicistica Mircea Vulcanescu, tiparind articolul „O problema teologica eronat rezolvata? sau ce nu a spus d-l Racoveanu” la care Racoveanu a replicat cu suficienta prin articolul „Pentru lamurirea lui Mircea Vulcanescu, noul bogoslov”.

C. Noica, Credinta, 9 septembrie 1934.

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. as sublinia faptul ca nu ai subliniat o formulare la fel de extraordinara ca cele pe care le-ai marcat deja : „nu trebuie orice crestin sa-si gandeasca crestinatatea?” – in asta, precum si in cea steinhardtiana : „crestinismul nu e totona cu cretinismul” miroase a libertate. crestinismul, si de altfel nici o religie, nu ucide gandirea, libertatea & libertatea gandirii & gandirea libertatii, ci le implineste, le da un sens – ca la fizica (directia verticala, sensul in sus). dogma nu e sarma ghimpata cu care sa-ti infasori sinapsele, traditia nu e nostalgie pasunista si retrograda. nu cautarea in credinta, ci tocmai lipsa unei cautari depersonalizeaza si te „anonimeaza”, nu in istorie, ci doar fata de tine. dar asta sa i-o spui lu’…. cezar paul badescu.

  2. apropo de ceea ce numea Noica radioul proletarului, lucrurile s-au schimbat fundamental. acum, lumea s-a amestecat si nevoia de radio s-a prefacut in disperarea capitalist-proletara (probabil ca nici Noica nu ar fi putut prevedea ca o asemenea sintagma poate deveni valabila intr-un viitor nu chiar departat) pentru plasma, jeep si rufe de firma. ce e si mai pervers e ca, in numele „radioului” – adica al strictului necesar, nu ne putem abtine sa nu dam in clocot sa cumparam. mult. cat mai mult. tot. exista si o obezitate fizica, dar si o mare lipsa de suplete sufleteasca. iar pentru asta nu exista aerobic.

  3. Domnule Cochon.. 🙂 sa traiesti. Multe lucruri imi placura.. dar o anume remarca in mod special. Nu pot da detali……..

  4. Bine, oameni buni, dar la urma urmei credinta este intr-o poveste coerenta (si datorita unei povesti coerente) – un act narativ explicit, cum vreti sa-i spuneti. Daca povestea nu ar fi astfel, noi nu am fi crestini, pentru ca nu ar exista conceptul. Iesiti putin din cutie!! Bineinteles ca exista o diferenta intre credinta si teologie – dar credinta fara cunoastere, fara „dubito ergo cogito” are un nume: fundamentalism. Naste persoane care sunt gata sa ucida un scriitor, pentru ca a scris anumite „Versete”, desi ei insisi nu stiu sa citeasca. „Lumina nu vine celui ce invata ci mai degraba celui care crede” este o perfecta prostie!! Te rog, intreaba-te, ca misionara crestina, pe cine ai fi mai mandra sa crestinezi: pe un salbatic pe care-l convertesti cu trei margele de sticla si pe urma toata viata crede nestramutat si cu toata sinceritatea si puterea (pentru ca se simte ales, special, in imbecilitatea lui), sau pe un invatat, in cazul caruia iti ia 20 de ani sa-l convingi, la sfarsitul carora el este constient atat cat poate fi un om de imensitatea credintei lui, fara insa sa treaca o secunda sa nu se indoiasca?

  5. Credinta – un act narativ explicit? 🙂 No comment.

  6. Nu. Credinta nu este ea un act narativ, ci este intr-un act narativ. Este motivul pentru care lumea crestina moderna crede in Isus din Nazaret, caruia iudeii i-au asociat numele Hristos, Mantuitorul. Fiecare element din povestea lui contribuie, in ordinea lui cronologica, la magnitudinea fenomenului crestin. Fara Crucificare, nu s-ar fi intamplat Inaltarea. Fara condamnarea si insistenta sinodului, nu ar fi existat Crucificarea. Fara predica de pe munte, sinodul nu ar fi hotarat condamnarea Lui. Fara intrarea in Ierusalim nu ar fi existat o predica pe munte. Fara minuni si apostoli, Isus nu ar fi intrat in Ierusalim. Fara vestirea lui Gabriel, Isus ar fi fost ucis imediat dupa nastere. Inainte sa credem in Isus, prin voia Lui Dumnezeu, El a trait o viata miraculoasa, prin voia Lui Dumnezeu. Si exista o cauzalitate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: