Du-mă-n spate, măi fârtate!

Eu mi-s lung şi pot s-ajung

Mă mişc rotund, sunt surd şi nu pot să mă tund

Eu pe tine, tu pe mine, noi pe noi, ne ducem câte doi

Don’t let your mind get weary and confused
Your will be still, don’t try
Don’t let your heart get heavy child
Inside you there’s a strength that lies

Don’t let your soul get lonely child
It’s only time, it will go by
Don’t look for love in faces, places
It’s in you, that’s where you’ll find kindness

Be here now, here now
Be here now, here now

Don’t lose your faith in me
And I will try not to lose faith in you
Don’t put your trust in walls
‘Cause walls will only crush you when they fall

Be here now, here now
Be here now, here now

  Ochiul meu drept s-a învelit c-un cearcăn (cam prea mare pentru măsura lui) şi a zis că lui aşa îi place, să-i fie cald, că negru ar atrage căldura.

  Ochiul meu stâng e senin. Nici el nu ştie de ce. Pesemne că privesc lucrurile cu un singur ochi.

  Oare pe tine te văd cu ochiul bun?

Lumină, dă drumul la umbre!
Îşi spun pentru ultima dată.
Nu vezi aceste biete lucruri ce sumbre,
Fără pluşul lor negru, înoată?
 
Cît gol între ele, alunecos,
Fără legătură e totul.
Pune-mi covorul de umbră pe jos,
Îl voi mătura eu cu cotul.
 
Chircită în mine şi umbra mea.
O aud chircindu-se şi mai mult,
După inimă, ca după zăbrea.
Ah, temnicerul ei sunt de mult.

    “Dacă, printr-o minune, într-o zi, ar sosi nişte marţieni şi ne-ar zice: “Gata, sunteţi liberi, nu trebuie să vă mai temeţi de nimic şi de nimeni!”, am sta ca idioţii, năuci şi oligofreni, am strânge în braţe tineta noastră, am întreba berzele noastre albastre ce e libertatea, de unde se ia, cu ce se mănîncă… Mă tem, bărbate, că mai mult de jumătate din latinul nostru popor e deja de tip nou: umblă demn în patru labe şi latră liber, gudurându-se.”

(I.D.Sîrbu - Adio, Europa!, vol.I; roman scris înainte de 1985)

floarea-fluture

   De ce Bucureştiul e un Iad pământesc şi pe deasupra mai este şi incorect?

   Pentru că respiri pucioasă şi simţi că pielea îţi arde fără să existe vreun foc prin preajmă. Pentru că dracii nu sunt urâţi, nu au nici măcar coadă ca să-i poţi recunoaşte, dar te înţeapă cu vorbe şi nu cu furci, fără să fi păcătuit cu ceva. Pentru că lumea umblă dezbrăcată de… orice prejudecată şi de orice haină decentă, iar asta nu mai ruşinează pe nimeni. Pentru că zgomotul maşinilor e mai groaznic decât orice ţipăt şi vaiet.

   Pentru că noaptea, Bucureştiul nu are cer… ci doar o pată neagră care ne acoperă, pată luminată uneori de o lună ostilă şi tristă.

    Gata! Mi-am luat sufletul în mână ş-am plecat. Când voi ajunge acolo o să-l arunc în iarbă să se spele cu rouă că prea s-a murdărit de atâtea griji, să alerge până îi iese şi celălalt suflet (de rezervă), că parcă prea a stat pe gânduri şi să se joace - e şi el un copil mic, atât de mic că nici nu-l vezi…