Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred cã vesnicia s’a nãscut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneste mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pãmânt undeva.
Aici se vindecã setea de mântuire
şi dacã ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.Uite, e searã.
Sufletul satului fâlfâie pe lângã noi,
ca un miros sfios de iarbã tãiatã,
ca o cãdere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.(Lucian Blaga)
Completat sub: versuri | Tagged: lucian blaga
