Deseori m-am gandit la inima ce ii adaposteste pe toti cei care vin din pustie in sanctuarul Sau launtric, dar care ramane zavorata in fata fatarnicului.
Intr-o zi, pe cand ne odihneam impreuna cu El in Gradina cu Rodii, eu I-am spus: “Doamne, ierti si dai mangaiere pacatosului si tuturor celor slabi si infirmi, dar fatarnicilor, nu.”
Iar El a zis: “Ti-ai ales bine vorbele cand i-ai numit pe pacatosi slabi si infirmi. Le iert slabiciunea pornita din trup si infirmitatea duhului. Pentru ca slabiciunile acestea le-au fost lasate de stramosi ori de lacomia aproapelui lor. Dar nu ingadui pe fatarnic, pentru ca acesta singur pune jugul pe grumazul celui nevinovat si a celui slab. Cei slabi pe care tu ii numesti pacatosi, sunt ca puii fara de pene ce cad din cuib. Fatarnicul este vulturul ce asteapta pe o stanca pentru ca prada lui sa moara. Cei slabi sunt oameni care s-au ratacit in desert. Dar fatarnicul nu este ratacit. El stie drumul, dar sade razand intre nisipuri si vant.”
(Kahlil Gibran – Iisus, Fiul Omului)
Completat sub: (at)ingeri, fragmente | Tagged: Kahlil Gibran
nu uita de
http://roblogfest.ro
2009