“Pentru oamenii nefericiţi e preferabilă viaţa de la oraş. Aici poţi să trăieşti o sută de ani fără să-ţi dai seama că ai murit şi ai putrezit de mult. Nimeni n-are timp să stea de vorbă cu sine însuşi, toată lumea e ocupată; treburi, relaţii sociale, grija sanătăţii, spectacole, sănătatea şi educaţia copiilor. Ba trebuie să primeşti pe cutare şi cutare, ba să te duci la unul ori la altul, ba trebuie s-o vezi pe cutare actriţă sau să auzi pe cutare cântăreţ sau cântăreaţă. Căci în oraş găseşti în orice moment şi în acelaşi timp una sau chiar două şi trei celebrităţi, pe care nu se poate să le pierzi.”
(Sonata Kreutzer – Tolstoi, scrisă între 1880-1890)
Completat sub: r degetul sub bărbie | Tagged: sonata kreutzer, tolstoi
Sunt fascinante fragmente de genul acesta care raman perfect valabile si in ziua de azi. Nici o diferenta… si cica “am evoluat”. Bine ca nu-i pierdem pe altii sau altceva si ne pierdem pe noi si ajungem foarte reci… daca tot zicea ceva si despre “rigiditati”.
frumos fragment, trestioaro
tin minte ca am citit sonata kreutzer in urma cu 17,18 ani. pe atunci nu avea ochiul format si consecinta este ca nu mai tin minte nimic, dar nimic, din carte. numai titlul a mai ramas.
astazi, in fata unui asemenea pasaj raman cateva minute bune si meditez si admir fraza si fac analogii si gandurile imi zboara care incotro.
este uluitor cum, aflati in fata aceluiasi reper, percepem total diferit acelasi eveniment, acelasi reper trecut prin filtrul spatiului (acumularilor, memoriei) si timpului.
cineva se ruga : “Doamne, nu ma omori inainte de moarte!” Incontestabil, rugaciunea unui taran lucid ajuns in plina mizerie urbana
si care e solutia, domnilor comentatori? sa visam iarba cruda stralucind de roua in timp ce respiram niste plumb mirosind a progres (sau invers. tot aia e)?
am o frica (care se lupta din cand in cand cu frica de albine si castiga intotdeauna) – sa nu ma trezesc intr-o zi ca spun si eu ca tot oraseanu destaranizat: “ce frumos e aici, miroase a fan si e atat de liniste… viata se scurge asa de incet, dar nu as putea trai intr-un satuc uitat de lume, e prea monoton, plictisitor, am nevoie de agitatia orasului.”
cand am citi prima oara ” Sonata Kreutzer” m-a impresionat foarte tare…si asa am ramas
J.
w.j. – e bine ca ai ramas la fel
I absolutely agree with this !
Ba cuget ca orasul e necesar oamenilor tristi exact ca o funie in casa spanzuratului
. Orasul sufoca, plafoneaza, accentueaza toate angoasele si golurile, si transforma viul in mecanic, de multe ori. Dar. pe vremea lui Tolstoi lumea era alta, orasul respira altfel, iar timpul probabil ca mai avea rabdare.
Somehow i missed the point. Probably lost in translation
Anyway … nice blog to visit.
cheers, Misleading
.