În noaptea de sâmbătă, după ce toate pregătirile s-au încheiat , după cântatul cocoşilor de la miezul nopţii, oamenii se primenesc să meargă la biserică. Se spală pe faţă cu apă în care au pus un ou roşu, o monedă de argint şi busuioc. Pun haine noi şi curate. Iau cu ei o pască şi ce mai vrea fiecare şi se duc la biserică. Acasă rămân numai neputincioşi. După ce preotul anunţă Învierea şi le dă lumină, oamenii se îmbrăţişează. Se întorc cu lumânarea aprinsă acasă şi o sting de grindă, desenând acolo, cu fum, semnul crucii.
Se reântorc în zori, când pasca este sfinţită în curtea bisericii. Cei mai mulţi pun sub pască o deseagă în care găseşti: ouă, slănină, brânză, cârnaţi, unt, sare, făină, piper, usturoi, busuioc, tămâie, sineală… (până şi sineală!). Unele dintre ele devin leacuri peste an. Din anafura de Paşte se pune în sarea vitelor, se dă câinelui să nu turbeze. Dacă un şoarece ar mânca din această anafură s-ar face liliac. Îmi vine în minte un banc cu un copilaş care a urcat în turla bisericii şi a văzut un liliac. Dă val-vârtej în salon şi strigă: mamă, am vazut în clopotniţă un îngeraş! Hotărât lucru, imaginarul satului şi al oraşului diferă.
Masa pentru Paşte se aşează cu grijă. Morţii mănâncă din pomenile care se fac pentru ei: ouă roşii, colac, caş şi miel.
Irina Nicolau
Completat sub: (at)ingeri, ciorăpel


Cristos a inviat.