Probabil că mulţi se vor încrunta citind cele ce urmează (totuşi, suntem la oraş şi asta e muzică clasică!). Ei bine, asta e sonata pe care aş asculta-o într-o dimineaţă de primavară, pe o prispă la ţară, ţinând în mână o cană cu lapte de vacă proaspăt muls, cu picioarele goale, murdare de praf şi îngheţate, admirând cum se joacă razele soarelui în pâmântul umed de rouă şi plin de găinaţ din faţa casei.
Filed under: fără ochi, zilnice silnice
L…. iarta-ma ca iti desconspir numele pe blog dar asa am simtit ca trebuie sa ma adresez cand l-am deschis vroiam sa-ti scriu ceva pe mail .Citind aceasta postare m-am gandit,am trait dorurile mele, ale casei parintesti si a a acelor amintiri.Casa parinteasca ce a castigat-o o cumnata divortata de fratele meu de 20 ani si care inainte de a o vinde a taiat toti pomii in care eu si baiatul me crescusem si curteadin care imiamintesc o infinitate de lucruri Mi-e dor de tine Mai scroe-mi daca dorest dar numai daca simti acest lucru nu din mila .