Născut în 1903 la Piatra Neamţ. La 18 ani se înscrie la şcoala de Arte Plastice din Bucureşti unde picteză peisaje stil Cézanne, în spiritul epocii. În perioada 1928 – 1931 colaborează la revista “Unu”, revistă de avangardă, cu concepţii dadaiste şi suprarealiste.
În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlneşte pe Brâncuşi, care-l iniţiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrieteneşte cu poetul român Benjamin Fondane şi îl întâlneşte pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiştilor. Locuieşte pe strada Moulin Vert, în acelaşi imobil cu Giacometti şi Tanguy. În acest an pictează “Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie.
În ziua de 27 aprilie, creează ilustraţiile pentru culegerea de poeme a poetului Gellu Naum “Drumeţul incendiar” şi “Libertatea de a dormi pe frunte”. În 1938 se întoarce în Franţa. La 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez şi Esteban Frances. Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominquez: premoniţia s-a adeverit. Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato care îl foloseşte în romanul său “Despre eroi şi morminte”.
Brauner este un pictor mental, picturile sale sunt miraje care ascund o fabulă. Manifestul artistului e găsit în seria de picturi şi obiecte “Mitologie”. Omul este infăţişat cu tandreţe şi pesimism totodată, cumva străin de lumea modernă. ” Lumea este uneori înspăimântătoare, realitatea este un lucru teribil de vătămător” spune Victor Brauner, dar viaţa o face acceptabilă. Dacă la De Chirico viitorul este un spaţiu mecanic, geometric, plin de coşuri poluante dominând pieţe pustii, Brauner are viziuni pline de umor şi fantezie.
” Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştei mele…” (V.B.)
surse : Wikipedia si o scurta biografie
Filed under: fără ochi
Dacă aş fi Moş Nicolae, ţi-aş fi adus “La izvoarele operei”, ediţia îngrijită de Emil Nicolae,cred că ţi-ar plăcea mult.
eh, da… asta da!
dar trebuie sa va inscrieti pe lista si sa asteptati pana se coc!
am primit totusi portocale destule cat sa dau si la altii
Eu vreau cel putin cojile, pentru o dulceata din cele innebunitoare de simturi. Si din samburi o sa plantez cativa copacei.
daa
e superb albumul de care pomeneste hiacint. si am impresia ca se mai gaseste inca in unele librarii. cum ar fi cea de la muzeul taranului roman. si pare-mi-se ca tot acolo se mai gaseste o carte superba scrisa de irina nicolau – surasul lui harry, despre fratele lui VB