În camera mea se află o masă ce cîntăreşte mai mult decît ar trebui. O simt cum apasă, cum îşi înfige picioarele-i fierbinţi de prea mult stat (în picioare) în încercarea de a trece prin prezent, pensée-uri, podea… şi a ajunge într-un viitor negîndit şi neimaginat de nimeni şi de mine.
O masă încărcată cu un singur lucru neterminat, o masă părăsită (ca orice alt lucru incomplet) şi neatinsă de săptămîni întregi. Tînjeşte după o privire, o atingere, o creaţie… Plînge şi cere culori, pensule şi vîrful care să o deseneze. O aud noaptea cum îşi urlă durerea nenăscutului, nefiinţatului şi nu pot, mi-e imposibil să o ating, să o mîngîi şi să-i îngîn un cîntec de leagăn să adoarmă. Ah, această amintire neadormită ce-o simt că se transformă uşor prin durere, ardere, singurătate şi neiubire, în sacru.
Mă întreb unde ne e cercul. Liniile ni le-am uitat acasă (casa cui?), păsările ne-au mîncat punctele de pâine pre-sărate pe cărarea ce ne-o făcusem cu pumnul în doi diferiţi şi acelaşi unul. Şi împrejur nici măcar o coală albă de zăpadă…
Nedesăvîrşirea asta mă sfîşie ca o fiară ce doar îşi face datoria.
Filed under: fără ochi
Uite un mic cadou de Mos N., incercand sa raspund la intrebarea ta.
Fa un pas inapoi, priveste masa de undeva de la un nivel unde sa nu se mai uite in sus catre tine, sa se poata destainui. Aminteste-ti cum te uitai si tu cu gura cascata si ochii mari la Regele Leu, sau la Dorothy sau la Mary Poppins si ziceai ” – uite, mami, zboara!!”
Si… da, sunt fericit
Multumesc… nu stiu cum le ghicesti tu asa bine, am un video care imi place mai mult decat cel oferit de tine. Si ti-l imprumut http://youtube.com/watch?v=OwI34fZYbBU
Hmm.. devin gelos… Trestie, ma traduci? Declaratie de amor pe fata, chiar asa…. Ma duc sa-l intreb pe Pan daca mai are vreo trestie.. desi la ultima noastra sueta zicea ca a produs trestia-trei-degetica in exemplar unic, de colectie..