„Adevărurile mari rămîn mai tot timpul într-o apoteoză mitică. Nimeni nu le pune la îndoială, nimeni nu le insultă – dar ele rămîn abstracţiuni, mituri. Moartea e un asemnea mit. Toţi ştim că vom muri, şi cunoştinţa aceasta e atît de certă, încît nu ne mai înspăimîntă; e o lege, o abstracţiune. Şi totuşi, cînd acest mit se realizează, concret şi imediat, cînd cineva drag moare – mitologia morţii se sfarmă într-o experienţă nudă şi intraductibilă, cunoştinţa noastră despre moarte se revelează mister, pentru cîtva timp înţelegerea ajunge întuneric. Şi totuşi, ştiam şi mai înainte că moartea e o realitate, că ea va veni, mai curînd sau mai tîrziu, neaşteptat sau agonic. Asemenea certitudini abstracte, cînd se coboară şi se concretizează în experienţă, ajung, de cele mai multe ori, mister. Misterul nu e o necunoştinţă, o ignorare – ci revelaţia neînţelegerii, adică nemijlocită întîmpinare a realului. Ignoranţa e o stare difuză, e o relaţie variabilă, aptă de a fi atenuată sau curmată. Misterul e un fapt real, transcedent, ireversibil şi inasimilabil.”
(Mircea Eliade - Solilocvii)
Filed under: palme
